Zodia Săgetător

Caracteristici generale ale zodiei

zodia sagetator

Element: foc

Guvernat de: planeta Jupiter

Calitate: semn mutabil

Zi norocoasă: joi

Culoare norocoasă: mov

Număr norocos: 5

$

Horoscopul zilei Săgetător

$

Horoscopul lunii Săgetător

$

Horoscopul anului Săgetător

$

Descrierea tuturor zodiilor

Data nașterii: 22 noiembrie – 21 decembrie

Inteligenți și cu abilitați de lider, nativii acestei zodii sunt capabili să își transforme planurile în acțiuni concrete și nu se opresc până nu își îndeplinesc scopul. Mari iubitori de libertate, nu suportă să fie îngrădiți sau să li se dea ordine. Adoră în schimb călătoriile și sunt mereu în căutarea unor aventuri inedite. Onestitatea caracteristică zodiei îi determină să spună mereu ceea ce gândesc. Privesc viața cu optimism și entuziasm și nu se tem de schimbări.

Calități: independenți, optimiști, lipsiți de prejudecați, entuziaști, ambițioși

Defecte: nerăbdători, neliniștiți, lipsiți de tact, iresponsabili

Le place: libertatea, călătoriile, natura, ideile neobișnuite, petrecerile

Le displace: pesimismul, monotonia, constrângerile, detaliile nesemnificative

Dorința secretă: să facă regulile

Celebrități: – din România: Alina Eremia, Cătălin Botezatu, Cristina Ich, Daniela Crudu, Gina Pistol, Monica Bîrlădeanu, Nicole Cherry, Valentina Pelinel

                   – internaționale: Amanda Seyfried, Billie Eilish, Brad Pitt, Britney Spears, Bruce Lee, Christina Aguilera, Jay-Z, Katie Holmes, Miley Cyrus, Nicki Minaj, Rita Ora , Scarlett Johansson, Sia, Taylor Swift, Tina Turner

Femeia Săgetător

Personalitate

Femeia săgetător dorește să profite din plin de viață și nu vrea să scape nici o ocazie care i s-ar putea prezenta. Îi este foarte greu să stea într-un singur loc deoarece vrea să aibă parte de cât mai multe experiențe. Este veselă și optimistă, reușind astfel să îi încânte pe cei din jur. Femeia născută în zodia săgetător se reinventează în permanență. Nu îi este frică să încerce tunsori noi și își schimbă adesea garderoba. Se face plăcută prin energia pe care o degajă, și prin încrederea în sine pe care o afișează.

Aceste doamne și domnișoare nu pun prea mult preț pe părerea celorlalți și vor face fix ce doresc, atunci când doresc. Libertine și independente, nu se lasă trase în jos de concepții sociale învechite. Adoră călătoriile și să descopere locuri, oameni și idei noi. Își exprimă ideile cu maximă sinceritate, uneori fără a se gândi la felul în care vorbele și acțiunile lor îi afectează pe cei din jur. Acest fapt le poate face să pară lipsite de tact sau mult prea dure.

Dragoste

Femeia săgetător este atrasă de bărbații amuzanți, inteligenți și care sunt la fel de aventurieri ca și ea. Se îndrăgostește rapid și iubește cu pasiune. Tânjește după apropiere emoțională și caută în permanență pe cineva care să o facă fericită și care să dea sens vieții ei. Pentru a fi cu adevărat mulțumită într-o relație trebuie,să își dea seama că propria fericire depinde doar de ea însăși. În același timp, preferă să păstreze anumite părți ale vieții doar pentru ea și este ezitantă în a împarți totul cu partenerul. Este posibil să dorească să aibă propria locuință și propriile economii. Bărbatul care dorește o relație cu o femeie săgetător trebuie să îi mențină interesul treaz, căci plictiseala va duce cu siguranță la o despărțire.

Carieră

Femeii săgetător i se potrivesc meseriile care o provoacă atât din punct de vedere fizic cât și intelectual și care îi permit să ia contact cu oameni care provin din medii diferite. De asemenea, nu ezită să se implice în proiecte grandioase. Este punctuală, serioasă și dedicată în munca pe care o face. Totuși, uneori are tendința de a-și lua responsabilități mult prea mari și care o pot epuiza. Găsesc cu ușurință noi oportunități și sunt mereu tentate să se îndrepte către un alt proiect care pare mai ofertant.

Bani

Femeia săgetător reușește destul de greu să economisească, deoarece găsește în permanență motive pentru a cheltui banii. Investește în dezvoltare personală, în călătorii, dar și în propria imagine. Pentru a pune bani deoparte au nevoie de o motivație puternică și de un scop precis. Este destul de norocoasă din punct de vedere financiar, așa că nu vă rămâne niciodată fără resursele necesare pentru a-și satisface necesitățile.

Bărbatul Săgetător

Personalitate

Bărbatul săgetător are o viziune optimistă asupra vieții și se bucură de orice experiență, chiar și atunci când are de-a face cu situații adverse. Adoră călătoriile și dorește să afle cât mai multe despre modul de viață al altor culturi. Nu îi e frică să își asume riscuri, fapt care îl poate aduce în postura în care să își forțeze norocul. Este foarte onest și își exprimă direct părerile, iar asta îi poate răni pe cei mai sensibili din jurul sau. Îi plac provocările care îi pun mintea la încercare și se plictisește foarte repede când nu are parte de stimulare intelectuală.

Bărbații născuți în semnul săgetătorului sunt spontani și plini de energie, de aceea nu suportă să le fie îngrădită libertatea. Își doresc să fie în permanență în mișcare și le plac activitățile în aer liber. Au simțul umorului foarte dezvoltat și reușesc să îi binedispună pe cei din jur.

Dragoste

Bărbatul săgetător este cel mai temător din întregul zodiac în a-și lua angajamente pe termen lung. Deși îi place flirtul și compania feminină, îi este teamă că o relație serioasă ar putea să îi pună în pericol libertatea. Când întâlnește o persoană care îi place, preferă să nu oficializeze relația și este înclinat spre prietenii cu beneficii. Când constată că a dezvoltat sentimente puternice pentru acea persoană, va fi dispus să își dacrifice libertatea pentru a o păstra în viața lui. Bărbatul născut în această zodie este atras de femeile cu spirit de aventură, energice și neînfricate. În schimb, nu suportă domnișoarele care depind în totalitate de partener sau care au o atitudine sufocantă.

Carieră

Bărbatul săgetător se adaptează cu ușurință oricărei situații și tinde să acumuleze experiență în domenii variate. Îi este greu să se stea prea mult timp la același loc de muncă, deoarece se plictisește repede și dorește să treacă la o altă provocare. Preferă să fie liber-profesionist sau să aibă o slujbă care îi permite să muncească după un program flexibil sau să călătorească. Nu i se potrivește munca de birou și nici cea de rutină, ci are nevoie de o profesie în care entuziasmul sau să fie pus în valoare.

Bani

Bărbatul săgetător este foarte ancorat în prezent și îi vine greu să economisească pentru un viitor care pare incert. Preferă să trăiască clipa și este înclinat să cheltuie banii pe călătorii în detrimentul obiectelor. Ia decizii riscante cu privire la finanțe și este impulsiv atunci când face achiziții. Din fericire, este destul de norocos, iar asta îl scoate din multe încurcături financiare.